Situația Timișoarei continuă să încingă Liga I. Rivalele bănățenilor sunt sigure că Poli nu va lua licența, în timp ce Marian Iancu afișează o siguranță de neclintit.
SC FC Timișoara SA, societatea care administrează echipa de fotbal, s-a divizat pe 15 martie 2011, intrând, susțin surse din FRF, în contradicție cu regulile de licențiere. „Chiar dacă, prin absurd, i s-ar accepta dosarul pe plan intern, cu siguranță Timișoara nu va putea juca în Europa, unde se depun alte dosare de licențiere”, susține o sursă federală. Dacă Timișoara nu-și va lua licența sau nu va fi acceptată în cupele europene, s-ar consemna pentru al patrulea an consecutiv o bulversare la vârf a clasamentului, „ajustat” deja de decizia de neprogramare a Pandurilor în meciul cu Oțelul de la începutul returului. 1. „Cazul Bricheta”. În sezonul 2007-2008, Steaua a prins in extremis locul secund și implicit al doilea bilet de Champions League după ce a învins cu 3-0 la „masa verde” în Giulești. Arbitrul Alexandru Deaconu a întrerupt meciul în minutul 72, după ce a fost lovit în cap cu o brichetă.
2. În sezonul 2008-2009, clasamentul final s-a decis la TAS. FC Timișoara a fost penalizată de FIFA cu 6 puncte din cauză că ar fi folosit culorile celor de la „Poli”, pe atunci sub patronajul lui Zambon. Cu o etapă înainte de final, Dinamo era pe locul doi, pe poziție de Champions League, dar TAS a redat punctele bănățenilor.
3. Rapid a fost victimă și în sezonul 2009-2010. Comisia de Disciplină a decis ca giuleștenii să piardă cu 0-3 meciul de la Timișoara, considerând că jucătorii Varga și Bălăn nu aveau drept de joc în partida disputată pe 5 martie și câștigată de rapidiști cu 1-0. La finele acelui campionat, Rapid a ratat cupele europene, diferența dintre ea și echipa clasată deasupra ei, Dinamo, fiind de un punct.
Am 13 avocați care se ocupă de acest aspect. Vă dați seama că nu am nicio grijă în privința licențierii Marian Iancu, președinte CA Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER